La circa 22 km de Caransebeş, spre est, pitoreasca şosea DJ 608A, ce trece prin satele Zerveşti, Turnu-Ruieni şi Borlova, ajunge la staţia de teleferic din Valea Craiu (altitudine 773 m), de unde un mijloc de transport pe cablu, tip telescaun, cu o lungime de 3492 m (cel mai lung traseu din ţară) şi o diferenţă de nivel de 799 m, permite o urcare rapidă pe Muntele Mic. De aici, accesul în staţiune poate fi făcut şi pe un drum pietruit de circa 13 km.
Creştetul uşor bombat al Masivului Muntele Mic, care atinge altitudinea de 1806 m, face foarte uşoară ascensiunea pe acest munte. Pentru amatorii de peisaje alpin-stâncoase, Masivul Ţarcu şi traseul până la Vârful Ţarcu (2190 m) oferă peisaje splendide, panoramice, greu de uitat de către orice excursionist. În văile glaciare, prin retragerea gheţarilor, de multe ori se întâlnesc lacuri glaciare, care completează peisajul pitoresc al acestor locuri.
Staţiunea Muntele Mic se află la altitudinea de 1525 m şi de aici, în patru ore, se poate ajunge în staţiunea Poiana Mărului, care se află la altitudinea de 680 m. Un rol important al acestor staţiuni îl joacă altitudinea, aerul curat cu influenţele mediteraneene ale climei, flora şi fauna, izvoarele reci şi priveliştile superbe.
Grosimea stratului de zăpadă, iarna, este în medie de 1 metru. Pârtiile de schi au pante, atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi. Actualmente se schiază pe trei pârtii:Valea Soarelui (nivel uşor, cca. 1700 m lungime), Căldare (nivel mediu, peste 600 m) şi Sub Teleschi (nivel greu, cca. 1400 m), urcarea făcându-se cu două schilifturi moderne, mai nou existând şi o instalaţie de nocturnă.
site web

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu