Excursie!

Vă propun o Excursie Virtuală prin România. Pentru aceasta voi supune la vot "destinaţia următoare". Locaţia câştigătoare va avea parte de un articol pe blog şi simultan o nouă tură de votare asupra locaţiilor vecine. Să pornim la drum ...
Timişoara - Arad - Lipova - Moneasa - Arieşeni - Padiş - Huedin - Cluj-Napoca - Turda - Alba Iulia - Sebeş - Orăştie - Haţeg - Caransebeş - Băile Herculane - Orşova - Baia de Aramă - Tg Jiu - Horezu - Rm. Vâlcea - Curtea de Argeş - Piteşti - Târgovişte - Câmpulung - Bran - ... HARTA
Excursie "Radio Europa FM" - ziua 1 - ziua 2 - ziua 3 - ziua 4 - ziua 5.

joi, 9 iulie 2009

Excursie (15)- BĂILE HERCULANE

Băile Herculane este cea mai veche staţiune din România şi una dintre cele mai vechi din lume, fiind cunoscută încă de pe vremea romanilor.
Romanii au construit aici, la “Therme Herculi”, temple, băi, monumente şi statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap şi Hygieia, atestarea documentară a staţiunii datând din anii 153 d.Hr., fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi.


Staţiunea dispune de locuri de cazare în marile şi modernele hoteluri sanatorial-balneare, moteluri, pensiuni turistice, camere la localnici într-un cadru agreabil, precum şi camping în interiorul sau în afara staţiunii.



Herculane este recomandată pentru tratamentul durerilor reumatismale degenerative, al bolilor inflamatorii sau subarticulare, al bolilor sistemului nervos periferic, precum şi pentru tratamentul unor boli ginecologice, respiratorii, ORL, dermatologice, obezitate.
Posibilităţi de tratament: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale sulfuroase şi sărate,în vane şi bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalaţii de hidrotermoterapie şi saună, electroterapie, chinetoterapie, hidrochinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren.


Din staţiune se pot face excursii la ruinele băilor romane, Rezervaţia naturală de pe Muntele Domogled, Cascada Cernei, “La 7 izvoare”, Peştera Hoţilor, Grota Haiducilor, Grota cu Aburi, Crucea Albă, etc.

8 comentarii:

  1. hehee...amintiri faine de la Herculane, dinainte de 1989... am fost cazat chiar la complexul Apollo, cel de langa statuie; din cate se vede, nici aceasta statiune nu a scapat de degradarea specifica statiunilor de pe la noi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu am fost inainte de 89 intr-o tabara la Herculane. Era o statiune linistita. As dori sa o revad. Astept vremuri mai bune...

    RăspundețiȘtergere
  3. Am fost si eu ... la Herculane ...
    tot inainte de 89...
    Mai exact ..Revelion 80-81 ...
    In tabara ...
    Era un loc cu apa termala ...iar de jur imprejur ...zapada ...
    un fel de jacuzzi natural ...
    Mai am si o ...amintire haioasa ...
    cu o colega de clasa ...
    care se credea ...
    Sanda Toma ...pe ultima suta de metrii ...si ...a alunecat si a cazut in apa Cernei ...dar nu a fost problema a iesit cu bine din apa...

    RăspundețiȘtergere
  4. Locuiesc in CS...dar Baile Herculane,cu regret o spun,nu mai sunt ce a fost odata...mai mult e vizitata de MISA!
    Mai sunt cateva puncte de atractie,dar ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. foarte bine ca este vizitata de MISA , altfel statiunea este moarta si ingropata de mult.

      Ștergere
  5. Anul asta am ajuns pentru prima oara la Herculane si mi-a placut mult, mult de tot partea veche a statiunii...pacat ca se duce totul de rapa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Peisajul este mirific in zona..statuia lui Hercule..tot ..superb :x

    RăspundețiȘtergere
  7. Altii dau bani grei sa ajunga in Romania pentru apa aia sulfuroasa, dar unde sa cazezi un turist de 4 stele , hotelurile din Herculane unele sunt cotate cu 4 stele dar afara n-ar primi nici una.

    RăspundețiȘtergere