Oraşul este menţionat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de "Jiul", într-o poruncă dată mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân.

Obiective turistice:
- Casa Ecaterina Teodoroiu şi Mausoleul Ecxaterinei Teodoroiu;
- Biserica Sf. Apostoli şi Biserica Sf. Voievozi;
- Muzeul Judeţean;
- Muzeul de Artă.
- Ansamblul memorial Brâncuşi - un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul primului război mondial.
Masa tăcerii reprezintă masa de dinaintea confruntării de la care pleacă la luptă viitorii combatanţi şi eroi.

Poarta sărutului este poarta prin care se face trecerea spre o alta viaţă. Motivul sărutului, prezent pe stâlpii porţii, ar putea fi perceput şi ca ochiul care priveşte înlăuntru.
Coloana sau Columna (cum o numea Brâncuşi) făra sfârşit reprezintă un adevărat “testament spiritual” al marelui artist, un adevărat axis mundi menit parcă să sprijine în veşnicie bolta cerului.

La 24 Km de Tîrgu-Jiu se află localitatea Hobiţa - locul de naştere al faimosului sculptor român Constantin Brâncuşi (1876 - 1957).

La ieşirea din defileul Jiului (30 km de Tg Jiu) putem vizita Mănăstirea Lainici. În biserica cea nouă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului "Grabnic Ascultătoare", unicat în ţara noastră, adusă tocmai de la Muntele Athos.
Foarte frumos, felicitari. Acum o sa mergi mai mult ca sigur pe meleaguri valcene si acolo o sa ai multe de aratat si de povestit. Cine, stie, poate o sa treci si pe la Pitesti.
RăspundețiȘtergerePai am fost pe traseul: Petrosani - Tg Jiu - Horezu - Rm Valcea -Valea Oltului - Brasov etc.
RăspundețiȘtergeresuperb am fost si eu in tg jiu. puteai a mergi de acolo la cheile sohodolului si tismana
RăspundețiȘtergerehmmm..da..coloana infinitului..foarte frumos..iarba verde..mai ales sa ajungi intr-o zi insorita in aceasta locatie..:X
RăspundețiȘtergereda sunt din petrosani si ajiung des in tr jiu este foarte frumos
RăspundețiȘtergere