Excursie!

Vă propun o Excursie Virtuală prin România. Pentru aceasta voi supune la vot "destinaţia următoare". Locaţia câştigătoare va avea parte de un articol pe blog şi simultan o nouă tură de votare asupra locaţiilor vecine. Să pornim la drum ...
Timişoara - Arad - Lipova - Moneasa - Arieşeni - Padiş - Huedin - Cluj-Napoca - Turda - Alba Iulia - Sebeş - Orăştie - Haţeg - Caransebeş - Băile Herculane - Orşova - Baia de Aramă - Tg Jiu - Horezu - Rm. Vâlcea - Curtea de Argeş - Piteşti - Târgovişte - Câmpulung - Bran - ... HARTA
Excursie "Radio Europa FM" - ziua 1 - ziua 2 - ziua 3 - ziua 4 - ziua 5.

luni, 16 februarie 2009

Parcul Brâncuşi

Întregul ansamblu este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul primului război mondial. Masa tăcerii reprezintă masa de dinaintea confruntării de la care pleacă la luptă viitorii combatanţi şi eroi. Este lucrată în calcar şi are următoarele dimensiuni: tăblia 2,15 m diametru şi 0,43 m grosime, piciorul 2 m diametru şi 0,45 m grosime. Iniţial, cele 12 scaune erau mult mai apropiate de masă şi dispuse două câte două.
Aleea scaunelor a reprezentat domeniul celor care participă făra să se implice, aşteptând finalul; ei reprezintă ordinea impusă şi circumstanţele.

Poarta sărutului este poarta prin care se face trecerea spre o alta viaţă. Motivul sărutului, prezent pe stâlpii porţii, ar putea fi perceput şi ca ochiul care priveşte înlăuntru.
Calea Eroilor este calea “sufletelor eroilor”, este drumul parcurs de la începutul până la sfârşitul vieţii.

Coloana sau Columna (cum o numea Brâncuşi) făra sfârşit reprezintă un adevărat “testament spiritual” al marelui artist, un adevărat axis mundi menit parcă să sprijine în veşnicie bolta cerului. Se află situată în extremitatea estică a axului care formează actuala stradă Eroilor. Înaltă de 29,33 m, este constituită din 17 module romboidale din fontă initial alămită. Modulele de 1,80 m înălţime şi aproximativ 860 kg greutate sunt montate pe un ax de oţel încastrat într-o fundaţie de beton cu latura de 5 m.
Complexul Brâncuşi de la Târgu Jiu este monument al patrimoniului european.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu