Excursie!

Vă propun o Excursie Virtuală prin România. Pentru aceasta voi supune la vot "destinaţia următoare". Locaţia câştigătoare va avea parte de un articol pe blog şi simultan o nouă tură de votare asupra locaţiilor vecine. Să pornim la drum ...
Timişoara - Arad - Lipova - Moneasa - Arieşeni - Padiş - Huedin - Cluj-Napoca - Turda - Alba Iulia - Sebeş - Orăştie - Haţeg - Caransebeş - Băile Herculane - Orşova - Baia de Aramă - Tg Jiu - Horezu - Rm. Vâlcea - Curtea de Argeş - Piteşti - Târgovişte - Câmpulung - Bran - ... HARTA
Excursie "Radio Europa FM" - ziua 1 - ziua 2 - ziua 3 - ziua 4 - ziua 5.

duminică, 10 ianuarie 2010

Excursia "Radio Europa FM" - Ziua 5

Dupa ce ieri am vizitat ruinele Castrului roman de la Turda:


astăzi avem în program Salina.
Salina Turda s-a redeschis în anul 1992 (în scop turistic si curativ) şi este vizitabilă tot timpul anului. Se pot vedea fostele mine Iosif, Tereza si Rudolf (exploatate in perioada stăpânirii austriece - sec XVII-XIX). Demne de văzut sunt şi utilajele medievale bine conservate(unice in Europa), cum ar fi fierăria, crivacul şi moara de sare. De asemenea, Altarul (cioplit în peretele de sare) şi Scara Bogaţilor.
In prezent se desfăşoară ample lucrări de amenajare a Salinei Turda, în scop turistic şi curativ (investiţii de cca 6 mil. Euro).





Din Turda pornim pe şoseaua ce duce la Câmpeni, dar dupa circa 12 km facem dreapta spre Cheile Turzii. Acestea au o lungime de 2.900 m şi o înălţime a pereţilor de până la 300 m, fiind formate prin erodarea rocii de calcar jurasic de către râul Hăşdate.
Cheile Turzii oferă un peisaj carstic de o rară sălbăticie: stânci înalte şi abrupte, creste ascuţite, turnuri de piatră, grohotişuri. Conţine peste 1.000 de specii de plante şi animale, unele reprezentând elemente rare, ca usturoiul sălbatic sau acvila de stâncă.








Din chei ne intoarcem pe DN 75, şosea ce străbate Munţii Apuseni şi Ţara Moţilor, trecând prin localităţi istorice precum: Baia de Arieş, Câmpeni, Albac, Gârda, Arieşeni.



Pârtia de ski de la Arieşeni

Punctul final al călătoriei este oraşul Ineu, loc unde putem admira cetatea medievală.

4 comentarii: