Peştera Liliecilor sau Peştera Sfântului Grigore Decapolitul.
Se găseşte la 20-30 minute de mers pe jos de la Mănăstirea Bistriţa, jud. Vâlcea, pe versantul drept al Cheilor Bistriţei, la o altitudine de 850 m şi 60 de m faţă de vale. Peştera a fost cunoscută şi locuită de pustnici, în Evul Mediu. În 1635 călugării Macarie şi Daniel au ridicat în peşteră un mic schit, iar în partea opusă a peşterii o capelă secretă, în care se păstrau moaştele Sf. Grigore Decapolitul. Acesta s-a născut în Asia Mică în anul 780, din părinţi creştini, având de tânăr chemare către credinţa în Dumnezeu. El se retrage în munţi şi ajunge să fie cunoscut de tot mai mulţi credincioşi, devenind propovăduitor al credinţei ortodoxe şi tămăduitor prin minunile săvârşite. După moartea sa, la 20 noiembrie 842, continua să facă minuni deoarece corpul nu putrezea, răspândind un miros de bună mireasmă.
Blog pt iubitorii de turism şi drumeţie. Aflaţi aici obiective turistice, staţiuni şi oraşe din România. Dacă aţi fost prin aceste locuri, vă rog sa faceţi comentarii şi să daţi sfaturi celor care poate doresc să le viziteze.
Excursie!
Vă propun o Excursie Virtuală prin România. Pentru aceasta voi supune la vot "destinaţia următoare". Locaţia câştigătoare va avea parte de un articol pe blog şi simultan o nouă tură de votare asupra locaţiilor vecine. Să pornim la drum ...
Timişoara - Arad - Lipova - Moneasa - Arieşeni - Padiş - Huedin - Cluj-Napoca - Turda - Alba Iulia - Sebeş - Orăştie - Haţeg - Caransebeş - Băile Herculane - Orşova - Baia de Aramă - Tg Jiu - Horezu - Rm. Vâlcea - Curtea de Argeş - Piteşti - Târgovişte - Câmpulung - Bran - ... HARTAExcursie "Radio Europa FM" - ziua 1 - ziua 2 - ziua 3 - ziua 4 - ziua 5.
Pestera Liliecilor, langa Manastirea Bistrita, Valcea
RăspundețiȘtergerePestera Sf. Grigorie Decapolitul (Pestera Liliecilor) din Muntii Capatanii.
RăspundețiȘtergerePestera Sfantului Grigorie Decapolitul
RăspundețiȘtergerePestera Sfantului Grigorie Decapolitul, aflata in purtarea de grija a maicilor de la Manastirea Bistrita - judetul Valcea
pestera Liliecilor, se mai numeste si pestera Sf. Grigorie Decapolitul. e la 20 minute de manastirea Bistrita.
RăspundețiȘtergerePestera Liliecilor, Costesti, Valcea.
RăspundețiȘtergereLa gura pesterii se afla Biserica Sfantului Grigore Decapolitul.
Pestera Liliecilor - Cheile Bistritei
RăspundețiȘtergerepestera Ialomicioara
RăspundețiȘtergereGabi Marco