Excursie!

Vă propun o Excursie Virtuală prin România. Pentru aceasta voi supune la vot "destinaţia următoare". Locaţia câştigătoare va avea parte de un articol pe blog şi simultan o nouă tură de votare asupra locaţiilor vecine. Să pornim la drum ...
Timişoara - Arad - Lipova - Moneasa - Arieşeni - Padiş - Huedin - Cluj-Napoca - Turda - Alba Iulia - Sebeş - Orăştie - Haţeg - Caransebeş - Băile Herculane - Orşova - Baia de Aramă - Tg Jiu - Horezu - Rm. Vâlcea - Curtea de Argeş - Piteşti - Târgovişte - Câmpulung - Bran - ... HARTA
Excursie "Radio Europa FM" - ziua 1 - ziua 2 - ziua 3 - ziua 4 - ziua 5.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Delta Dunării

Delta Dunării este cea mai reprezentativă deltă din Europa şi una dintre cele mai complexe din lume. Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991 ca rezervaţie a biosferei.

Hidrografia Deltei este formată din Dunăre, braţele Dunării (Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe), lacuri, bălţi, mlaştini. Zonele de uscat dintre braţe poartă numele de ostroave, cele mai importante fiind Letea şi Caraorman. În lacurile deltei se întâlnesc formaţiuni specifice, numite plauri, un fel de saltele plutitoare, formate prin împletirea dintre rădăcinile plantelor acvatice cu rizomii stufului

Delta reprezintă un obiectiv de mare atracţie prin prezenţa în cadrul ei a unei variate vegataţii şi faune. Aici există cea mai bogată şi mai variată faună ornitologică din Europa. Delta Dunării supanumită şi "Paradisul Păsărilor" este vizitata de peste 300 de specii de păsări, dintre care 70 sunt din afara Europei (China, India, Egipt, etc). Întîlnim aici: cormoranul, pelicanul, lebăda mută, lebăda cântătoare, călifarul roşu şi alb, vulturul pescar şi codalb, egreta albă, etc. Dintre mamifere pot fi întâlnite: vulpea, iepurele, mistreţul, vidra, nurca, bizamul, câinele enot, iar dintre reptile: broasca ţestoasă de baltă, şarpele de apa, etc. Fauna acvatică cuprinde numeroase specii de peşti de apă dulce şi mare (somn, caras, ştiucă, crap, platică, babuşcă, roşioară etc.) şi sturioni (morun, păstrugă, cegă, nisetru).

Principala ocupaţie a populaţiei din Delta Dunării o reprezintă pescuitul. Pescarii continuă să utilizeze tradiţionalele bărci pescăreşti, ce pot străbate canalele înguste şi pentru a ajunge la marile lacuri.
Turismul în Deltă se practică în mai multe moduri:
- organizat, pe hoteluri plutitoare (programe de week-end, programe de pescuit, all-inclusiv, birdwatching, teambuilding).
- închirieri de bărci cu motor (4, 8, 10, 16 locuri) sau şalupe dotate cu dormitoare, grup sanitar, bucatarie.
www.deltadunarii.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu