Excursie!

Vă propun o Excursie Virtuală prin România. Pentru aceasta voi supune la vot "destinaţia următoare". Locaţia câştigătoare va avea parte de un articol pe blog şi simultan o nouă tură de votare asupra locaţiilor vecine. Să pornim la drum ...
Timişoara - Arad - Lipova - Moneasa - Arieşeni - Padiş - Huedin - Cluj-Napoca - Turda - Alba Iulia - Sebeş - Orăştie - Haţeg - Caransebeş - Băile Herculane - Orşova - Baia de Aramă - Tg Jiu - Horezu - Rm. Vâlcea - Curtea de Argeş - Piteşti - Târgovişte - Câmpulung - Bran - ... HARTA
Excursie "Radio Europa FM" - ziua 1 - ziua 2 - ziua 3 - ziua 4 - ziua 5.

joi, 19 februarie 2009

Dunărea la Cazane

Rezervaţia complexă Cazanele Mari şi Cazanele Mici este situată între Valea Ogradena şi pârâul Ogaşul Turcului (între localităţile Ogradena şi Dubova). Este formată din Cazanele Mari (4 km lungime) şi Cazanele Mici (5 km lungime), unde Dunărea este forţată să treacă printre munţi, lăţimea sa variind între 180-250 m. Zona este declarată monument unic al naturii în Europa.
Înaintea construirii barajului de la Porţile de Fier, lătimea minima a fluviului era de 150 m. Întrucât debitul de apă era foarte mare adâncimea apei atinge în unele locuri 100 m, iar curenţii din adâncuri fiind extrem de puternici, dădeau la suprafaţă aparenţa de fierbere (de unde şi denumirea de cazane). De o parte şi de alta a Dunării trec şosele, prin multe tuneluri săpate în stâncă, atât pe malul sârbesc cât şi pe malul românesc, cu porţiuni deseori deosebit de înguste, zona fiind desosebit de spectaculoasă.
În Cazanele Dunării predomină un relief calcaros reprezentat prin doline, lapiezuri şi peşteri. Peşterile Veterani, Climente, Ponicova au fost locuite din epipaleolitic până în sec.XVIII. În flora zonei întâlnim laleaua de Cazane, stânjenelul de stâncă, clopoţeii Cazanelor, săpunăriţa roşie, iar fauna este reprezentată de vipera cu corn, vulturul de mare, lăstunul de stâncă, broasca ţestoasă de uscat.
Figura lui Decebal sculptată în stâncă (înaltă de 40 de m şi lată de 25 de m) este aşezată la vărsarea râului Mraconia în Dunăre şi se poate vedea de pe DN 57, care leaga Eşelniţa de Dubova şi de asemenea poate fi văzută de pe Dunare.

Un comentariu:

  1. Felicitări pentru blog! Este foarte frumos și interesant! O să revin cu mare plăcere!

    RăspundețiȘtergere