Peştera Urşilor

Peştera a fost descoperită la 17 septembrie 1975, în urma unei dinamitări în cariera de marmură de la Chişcău. După cercetările ştiinţifice de rigoare, o parte a peşterii a fost amenajată şi electrificată, fiind dată în exploatare turistica la 14 iulie 1980.
Peştera Urşilor nu se remarcă prin dimensiuni, ci prin fantastica aglomerare de formaţiuni speologice, ceea ce o face să fie unică în rândul peşterilor amenajate pentru turism. Tot aici se găsesc un mare număr de resturi fosile ale ursului de cavernă - Ursus Spelaeus - dispărut de aproximativ 15000 de ani.

Intrarea în peşteră (altitudinea 482 m) se face printr-un pavilion de exploatare turistică, unde sunt amenajate o sală de aşteptare, un bar şi un stand cu produse de artizanat. Lungimea totală este de peste 1500 m, din care nivelul inferior cu o lungime de aproximativ 700 m, este rezervaţie ştiinţifică.
Partea superioară este amenajată cu trotuare, balustradă, pe o lungime totala de 847 m şi se compune din trei galerii (în ordinea vizitării): Galeria "Urşilor", Galeria "Emil Racoviţă" şi Galeria "Lumânărilor".
Prima galerie este puţin mai saracă în formaţiuni, bogată în schimb în resturi scheletice ale ursului de peşteră,
adevăratele frumuseţi fiind concentrate în celelalte două: "Mastodontul", "Palatele ferrmecate", "Căsuţa Piticilor", "Lacul cu nuferi" - sunt doar câteva din denumirile simbolice date grupurilor de formaţiuni de către ghizi şi vizitatori. Ieşirea se face printr-o galerie ornată cu “lumânări”, ultima sală fiind simbolic denumită "Sfatul Bătrânilor".
Vizitarea durează aproximativ 45 minute, în grupuri conduse de ghizi autorizaţi. Programul de vizitare - tot timpul anului - zilnic între orele 10-17, luni închis.